Drumul Spre Adevăr

Dacă am bănuit cândva că voi sta în fruntea a milioane de oameni? Nu. Știam, în schimb, că am de realizat niște obligații importante, sarcini ale momentului actual. De fapt, viața umană în sine este o sarcină, de vreme ce toată viața trebuie să căutăm adevărul. Dacă renunțăm la acest lucru, ne pierdem rostul. Fiecare a căpătat un talent pe care nu și-l poate irosi și, în acest sens, orice om are de efectuat o sarcină concretă. Nu există sarcini mai mari și mai mici. Fiecare capătă sarcina cea mai mare. Pe măsura posibilităților sale. Chemarea noastră, a fiecăruia, nu este o măsură a chemării celuilalt. Și eu, și celălalt vom da socoteală în fața lui Dumnezeu. Știu că ceea ce am făcut și fac e departe de perfecțiune. Mai știu că există mulți oameni care, în locul meu, s-ar comporta mai bine. Dar așa am văzut voința Domnului! Ea poate fi primită cu încredere și umilință și înfăptuită cât mai bine. Eu doresc să-mi îndeplinesc sarcinile cât mai bine, asta intenționez. Oare întotdeauna mă achit de datorii așa cum ar trebui? Nu eu sunt cel care să aprecieze asta. Lech Wałęsa

A durat ceva îndemnul de a scrie această carte. Eu întotdeauna prefer viitorul. M-am gândit, până la urmă, că merită să arunc o privire spre cei peste 60 de ani — nu-mi vine să cred că sunt atât de mulți. Merită să-mi reamintesc mie, și poate și urmașilor, istoria unei vieți captivante. În cu totul alte vremuri a luat naștere cartea mea Drumul speranței, fiindcă în anii 1970–80 trăiam cu speranța, vremurile erau grele, cu urcușuri efemere, dar frumoase, fiindcă îți dădeau încredere în viitor. Mai târziu a apărut Drumul spre libertate, în care descriu lupta decisivă din a doua jumătate a anilor 1980 și perioada de răscruce, victoria noastră fragilă. Atunci mi se părea că am descris și am făcut ce era mai important, pentru că avem libertate și democrație. Următoarea carte ar fi putut fi Drumul spre globalizare sau Drumul spre democrație. Nu am crezut niciodată că va trebui să public Drumul spre adevăr, că va fi necesar să reamintesc felul în care au stat cu adevărat lucrurile. Reamintesc, așadar, și mereu spun „eu, eu, eu”, pentru a vedea ce anume am reușit „noi” să facem împreună în această generație. Fiindcă acesta e adevărul, chiar dacă unul sau altul va încerca să-l schimbe, să-l subestimeze.